Doliu în gimnastica românească - O fostă olimpică a murit! Federația a făcut anunțul: 'Ne-a părăsit mult prea devreme, colega noastră'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 25-10-2019 10:46

Federația Română de Gimnastică a anunțat, vineri, că fosta gimnastă olimpică, Iuliana Simonfi s-a stins din viață, anunță Mediafax.

Iuliana Simonfi s-a stabilit în Namibia, unde a deschis Academia de Gimnastică Simonfi. Iuliana Simonfi a fost și antrenoarea lotului național de gimnastică al Namibiei.

Protest în Piața Victoriei - nemulțumiri legate de legea salarizării și legea pensiilor: 'Vom vorbi, aşadar, în numele a mai mult de 1.500.000 de voturi'

”Ne-a părăsit mult prea devreme, colega noastră Iuliana Simonfi! A fost o gimnastă de talent, membră a lotului national în anii ’70, apoi antrenoare la clubul căruia i-a aparținut – CSM Baia Mare. I-a îndrumat primii pași campioanei Mirela Pașca, medaliată olimpic, mondial și european. De foarte mulți ani trăia în Namibia, unde a fost extrem de apreciată ca antrenoare. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să o odihnească”, este anunțul făcut de Federația Română de Gimnastică.