Trump a stârnit viesparul cu moartea liderului ISIS! Forțele kurde din Siria avertizează: 'Celulele inactive îl vor răzbuna'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-10-2019 19:11

Un ''mare număr'' de combatanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în raidul american care a condus la moartea liderului organizaţiei jihadiste Abu Bakr al-Baghdadi în nord-vestul Siriei, a anunţat preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, conform agerpres.ro.

''Niciun membru al personalului nu şi-a pierdut viaţa în timpul operaţiunii. Un număr mare de luptători şi însoţitori ai lui Baghdadi au fost ucişi cu el", a declarat preşedintele american într-un discurs rostit la Casa Albă.

Viorica Dăncilă, vești URIAȘE pentru primari: 'Ministrul Finanţelor a făcut toate demersurile să putem să achităm facturile PNDL'


Forţele kurde din Siria se aşteaptă la represalii din partea Statului Islamic după anunţarea morţii liderului Abu Bakr al-Baghdadi într-un raid american, a declarat duminică un comandant al Forţelor democratice siriene (FDS).

''Celulele inactive îl vor răzbuna pe Baghdadi. Aşadar, ne aşteptăm la orice, inclusiv la atacuri împotriva închisorilor'' conduse de forţele kurde unde sunt deţinuţi mii de jihadişti, a declarat Mazloum Abdi, comandant al FDS, parteneri ai SUA în lupta împotriva SI în Siria.