Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a câştigat peste 25 de miliarde de dolari, în ultimele trei luni

Autor: George Traicu
Publicat: 30-10-2019 12:11

Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.100 miliarde de dolari, a anunţat miercuri că în trimestrul trei din 2019 a înregistrat un randament de 1,6% de pe urma investiţiilor sale, transmite Reuters potrivit Agerpres

În perioada iulie-septembrie 2019, fondul gestionat de Banca Centrală a Norvegiei a câştigat 236 miliarde coroane norvegiene (25,55 miliarde dolari),

"Investiţii în acţiuni şi titluri de valoare cu venit fix au înregistrat un nou trimestru cu randamente pozitive. Vedem în special o contribuţie pozitivă de pe urma acţiunilor din America de Nord", a afirmat directorul general al Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, Yngve Slyngstad.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate. Miercuri, Yngve Slyngstad a anunţat că nu intenţionează să investească în mult aşteptata Oferta Publică Iniţială (IPO) a Saudi Aramco.

Pe plan global, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei deţine acţiuni în peste 9.000 de companii, cel mai mari participaţii fiind în Microsoft, Apple, Nestle, Alphabet şi Amazon.