Oamenii lui Orban trec examenul pe bandă: Monica Anisie, propusă la Educație, aviz favorabil în Parlament

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 30-10-2019 13:02

Monica Anisie a primit, miercuri, vot favorabil în comisia specializată din Parlament, în urma audierii sale. Aceasta este desemnată de PNL pentru funcția de ministru al Educației în Guvernul Orban.

Gușă, comparat cu 'copilul teribil' al fotbalului francez - Radu Banciu, despre revenirea acestuia în PSD: 'Un pic tardivă, întrucât partidul se destramă'

Membrii comisiei de specialitate din Parlament au acordat aviz favorabil pentru Monica Anisie, după ce a fost audiată mai bine de trei ore. Au fost 17 voturi „pentru”, 6 „abțineri” și 4 „împotrivă”.

Monica Anisie este profesor de Limba Română la Colegiul Vianu din Bucureşti şi deţine funcţia de preşedinte la PNL Sectorul 2. Aceasta a deţinut funcţia de secretar de stat pe învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei, în perioada Guvernării Cioloş.