Ambulanță SMURD, care transporta o mamă și un bebeluș, lovită de un șofer beat

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 31-10-2019 09:27
Actualizat: 31-10-2019 10:15

O ambulanţă SMURD de terapie intensivă, care transporta la spital o mamă şi un nou-născut, a fost lovită de un autoturism scăpat de sub control de către un şofer care a urcat băut la volan, pe o stradă din Târgu Mureş.

Citește și: SURSE PSD și PNL au primit telefoane de la Bruxelles: 'Trece sau nu trece Guvernul?'

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş, evenimentul rutier s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, pe strada Voinicenilor din Târgu Mureş, şi s-a soldat cu avarierea ambulanţei, nefiind înregistrate victime. 

"Pacienta fost preluată de o altă maşină a Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Persoana care a provocat accidentul, din celălalt autoturism, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice", au precizat reprezentanţii ISU Mureş.