Incendii în California - O turmă de capre a dat un ajutor decisiv la salvarea Bibliotecii Prezidențiale Ronald Reagan

Autor: George Traicu
Publicat: 01-11-2019 19:07
Actualizat: 01-11-2019 20:25

O turmă de 500 de capre flămânde a ajutat decisiv la salvarea Bibliotecii Prezidențiale „Ronald Reagan” de incendiile violente din California. În luna mai, biblioteca a „angajat” caprele pentru a curăța terenul din jurul bibliotenii de iarba uscată, ca o măsură de prevenție a dezastrelor, potrivit BBC NEWS preluat de digi24.ro

Caprele au „periat” toată zona și astfel au fost încetinite flăcările uriașe care amenințau clădirea, dându-le pompierilor timp pentru a acționa.

„Unul dintre pompieri ne-a spus că le-au făcut treaba mai ușoară”, a declarat pentru Reuters Melissa Giller, o purtătoare de cuvânt a bibliotecii.

Caprele au fost „angajate” de la o campanie locală pentru a curăța terenul din jurul edificului, cu o suprafață totală de peste 5 hectare. Scott Morris a înființat compania în urmă cu un an și a încasat aproximativ 13.000 de dolari pentru „munca” celor 500 de capre. Cum incendiile par de nestăpânit în California, Morris a spus că are în vedere dublarea efectivului de capre, pentru că deja are o cerere foarte mare.

O altă instituție importantă din sudul Californiei, Getty Museum din Los Angeles, s-a protejat de flăcări în același fel.