Un tânăr a fost arestat, după ce a urmărit două adolescente şi l-a ameninţat pe un băiat chemat în ajutor de acestea

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 02-11-2019 13:23

Un tânăr din judeţul Botoşani care a urmărit două adolescente şi l-a ameninţat pe un băiat chemat în ajutor de acestea a fost arestat preventiv. Iniţial, el a fost pus sub control judiciar, dar acum a fost arestat întrucât nu a respectat obligaţiile impuse, scrie news.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Botoşani, instanţa de judecata a dispus, în 30 octombrie, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr de 28 de ani din localitatea Avrămeni, cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

Astfel, s-a stabilit că, în 15 octombrie, el a urmărit două tinere de 18, respectiv 15 ani din municipiul Botoşani şi ulterior i-a adresat ameninţări cu acte de violenţă unui băiat de 17 ani, chemat în ajutor de acestea.

Citește și: A murit Leo Iorga

La acel moment, tânărul avea la el două cuţite.

"În perioada în care acesta s-a aflat sub măsura controlului judiciar, a fost monitorizat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-Biroul Supravegheri Judiciare, care au stabilit faptul că bărbatul a încălcat, cu rea-credinţă, obligaţiile prevăzute de lege, motiv pentru care au sesizat Parchetul de pe langă Judecătoria Botoşani", arată Poliţia Judeţeană Botoşani.

Tânărul a fost reţinut şi ulterior dus în arestul IPJ Botoşani.