Oraș-prototip construit în Orientul Mijlociu: mașinile au fost interzise în totalitate

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 03-11-2019 06:20
Actualizat: 03-11-2019 00:04

Un oraș-test în care vor fi folosite toate tehnologiile de protecție a mediului cunoscute în acest moment a fost construit lângă Dubai. A costat 354 de milioane de dolari iar cine vrea să-și cumpere o vilă acolo va plăti cel puțin un milion de dolari, potrivit Digi24.

„Orașul sustenabil” este un laborator viu în care dezvoltatorii testeaza cum poate fi redus consumul de energie și poluarea în zonele urbane.

„Am început prin a orienta toate vilele spre nord. Și, apoi, avem iluminat cu LED-uri. Întregul oraș este iluminat cu LED-uri. Avem panouri solare instalate pe toate acoperișurile. Aduni toate aceste facilități la un loc, reducem factura de energie cu cel puțin 40-50% comparativ cu alte cartiere obișnuite din Dubai”, spune Karim El-Jisr - director dezvoltare Orașul Sustenabil.

Pentru toate clădirile din oraș s-a folosit la exterior o vopsea care reflecta razele ultraviolete, iar apa menajera este reciclata și refolosita.

În Orașul Sustenabil, mașinile au fost interzise aproape în totalitate. Cei care și-au cumparat un autoturism îl țin într-o parcare amenajata special, la intrarea în cartier, și îl folosesc doar pentru a se deplasa spre alte zone din Dubai. Pot folosi doar bicicletele, carturile electrice și chiar caleștile trase de cai.

Scopul final este acela de a fi primul oraș din lume, în care emisiile de dioxid de carbon sa fie zero.

Cartierul exclusivist are 500 de vile în care pot locui în condiții de lux 3.000 de oameni, un complex de birouri, iar acum se construiesc o moschee, un mall și o școala.

Vezi si: Ministrul Justiției a ORDONAT control, după ce Liviu Dragnea a fost ELIBERAT .