Rusia își INTENSIFICĂ prezența în Marea Mediterană! Forțele militare ruse fac exerciții cu nave militare și rachete

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 04-11-2019 13:14

Exerciţii mixte ale marinei şi forţelor aeriene ruse au avut loc în Marea Mediterană, conform unei înregistrări video făcute publice luni de către Ministerul Apărării rus, care subliniază că aceste aplicaţii au făcut parte dintr-o verificare a nivelului pregătirii de luptă a forţelor operative ruseşti, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti, informează Agerpres.

La manevre au participat nave militare din cadrul flotelor ruse din Marea Neagră şi Marea Baltică, vase auxiliare, de deminare, sisteme de apărare de coastă 'Bastion', avioane şi elicoptere, precum şi corvete.

Potrivit şefului comandamentului de operaţiuni, Serghei Tronev, căpitan de rangul I, au fost efectuate exerciţii care au implicat sisteme de rachete şi artilerie, precum şi de coordonare între forţele aeriene şi cele navale pentru protejarea navigaţiei.

Rusia şi-a intensificat prezenţa în Marea Mediterană după ce s-a angajat în conflictul militar din Siria în favoarea preşedintelui Bashar al-Assad în 2015.

În 2013, ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, anunţase că Moscova a luat decizia formării unei forţe navale permanente în Marea Mediterană, după o absenţă de aproape două decenii în regiune. În prezent, principala baza navală rusă din zona Mării Mediterane se află la Tartus (Siria). Rusia mai are şi o bază aeriană în Siria, la Hmeimim (provincia Latakia).