Catherine Deneuve, spitaliztă în urma unui accident vascular

Autor: George Traicu
Publicat: 06-11-2019 20:41

Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 76 de ani, a fost spitalizată marţi noapte la Paris după ce a suferit un uşor accident cerebral, scrie presa franceză.

Deneuve se afla în apropiere de Paris, într-o locaţie de filmare. În luna octombrie, ea începuse lucrul la proiectul „De son vivant” al lui Emmanuelle Bercot.

Ziarul Le Parisien a fost primul care a publicat informaţia referitor la internarea starului.

Familia, prin reprezentanta actriţei, Claire Blondel, a transmis cotidianului şi agenţiei AFP că Deneuve a fost internată în seara zilei de marţi şi a confirmat că a suferit un atac ischemic, care survine când o arteră a creierului este blocată. În comunicat, membrii familiei au spus: „Din fericire, nu a suferit pierderea vreunei funcţii motorii şi, desigur, va trebui să se odihnească o perioadă”.

Cel mai recent, ea a jucat în lungmetrajul „La vérité” (2019) al japonezului Hirokazu Kore-eda, alături de Juliette Binoche şi Ethan Hawke.

Născută pe 22 octombrie 1943, la Paris, Catherine Deneuve a debutat în „Les Collégiennes”, în 1957. A obţinut consacrarea internaţională cu rolul din filmul „Umbrelele din Cherbourg/ Les parapluies de Cherbourg” (1964), regizat de Jacques Demy. A primit o nominalizare la Oscar (pentru interpretarea din „Indochine”, 1992), un Urs de Argint la Berlin pentru realizări deosebite („8 Femmes”, 2002) şi un trofeu Palme d’Or onorific.

În 2016, a devenit prima femeie recompensată cu premiul Lumière, supranumit de presa franceză „Nobelul pentru film”.