Candidatul Alianţei USR-PLUS la prezidențiale, Dan Barna: 'Sunt convins că în judeţul Olt va fi un rezultat peste aşteptări, peste cel de la europarlamentare'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-11-2019 20:55

Candidatul Alianţei USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, prezent miercuri, la Slatina, s-a arătat încrezător în rezultatul pe care îl va obţine în judeţul Olt la alegerile prezidenţiale, anunță AGERPRES.

Barna a afirmat că Alianţa USR-PLUS va obţine în judeţul Olt la alegerile prezidenţiale un rezultat peste cel de la europarlamentare, el adăugând că se bazează pe faptul că românii înţeleg nevoia unei schimbări.

Citește și: Ultimă oră! Decizii cruciale luate de Banca Națională, după instalarea Guvernului Orban

"Am discutat câteva ore cu doljenii, acum sunt aici în Olt, în Oltenia propriu-zisă, şi sunt foarte convins, mă uit şi din mesajele pe care le primesc, peste tot în România cetăţenii înţeleg, şi inclusiv oltenii înţeleg, că a sosit momentul unei schimbări, e nevoie de o schimbare, nu mai putem continua cu aceeaşi clasă politică, care pur şi simplu schimbă etichetele şi se mută dintr-un partid în altul ca să schimbe sigla şi să spună că de data aceasta va fi altceva. În 30 de ani de zile a avut toate şansele să modernizeze şi să salveze România. Şi de fapt nu s-a întâmplat lucrul ăsta deloc, suntem în aceleaşi eterne crize politice în care câţiva politicieni încearcă să mai prostească încă o dată România şi de aceea eu sunt foarte încrezător că şi aici, în Olt, va fi un rezultat peste aşteptări, va fi un rezultat chiar peste cel de la europarlamentare. (...) Este o generaţie acum, şi eu sunt reprezentantul acelei generaţii, care vrea să schimbe lucrurile aici, în România, pentru ca bucata aia de fericire pe care şi-o doreşte fiecare să se întâmple aici, în ţară, nu la Paris nu la Munchen, nu la Roma, şi nu la Madrid", a declarat Dan Barna.

Citește și: EXCLUSIV Avem toate contractele cu fonduri europene ale lui Dan Barna! Partener în proiecte de peste 20 de milioane de euro

Candidatul Alianţei USR-PLUS a fost prezent miercuri seara la Slatina, în centrul municipiului, La Fântâna Speranţei, unde a discutat timp de câteva zeci de minute şi a făcut fotografii cu alegători, simpatizanţi şi membri de partid.