Incendiile de vegetație au devastat Australia: doi oameni au murit iar zeci de locuințe au fost mistuite de flăcări

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 09-11-2019 12:48

Incendiile de vegetație din Australia au provocat decesul a cel puțin două persoane, dispariția altor șapte și distrugerea a cel puțin 150 de locuințe, în cea de-a doua zi a focurilor ce cunosc o amploare fără precedent pe continentul australian, relatează site-ul postului BBC, potrivit Mediafax.

Mii de persoane sunt obligate să-și evacueze locuințele, în timp ce școlile, alimentarea cu energie electrică și podurile din regiunea afectată au fost distruse ca urmare a extinderii incendiilor de vegetație. Principalul stat afectat este New South Wales, cu capitala la Sydney.

Citește și: Mugur Isărescu, lovitură la temelia discursurilor lui Orban și Iohannis: Economia nu este pe fundul prăpastiei

Aproximativ 1000 de pompieri sunt așteptați să răspundă extinderii incendiilor care, conform declarațiilor emise de premierul din statul afectat, Gladys Berejiklian, vor continua să creeze prejudicii în rândul populației și al infrastructurii.

Vântul puternic și temperaturile de peste 35 de grade Celsius au facilitat intensificarea incendiilor, majoritatea răspândite în regiunile afectate de secetă.