Un bătrân a murit într-un incendiu

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 09-11-2019 13:52

Un bătrân din satul tulcean Slava Cercheză a murit, sâmbătă dimineaţa, într-un incendiu cauzat cel mai probabil de un aparat de încălzit aflat sub tensiune, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Deltă, potrivit Agerpres.

Bătrânul, în vârstă de 83 de ani, se afla singur în imobilul cuprins de flăcările care au fost văzute târziu de vecini, din cauza ceţii dense.

Citește și: Un pod din Cluj construit pentru a se ajunge la bustul împărătesei Sissi a devenit un pod al iubirii

Vecinilor le-a fost teamă să se apropie de imobil să încerce să-l salveze pe bătrân, iar în momentul în care echipajele ISU Delta au ajuns incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei camere şi se propaga la alte două. 

"În scurt timp, salvatorii au identificat proprietarul carbonizat în locuinţă", a anunţat ISU Delta. 

Potrivit sursei citate, cauza probabilă producerii incendiului a fost efectul termic al unui aparat de încălzit aflat sub tensiune, plasat mult prea aproape faţă de pat.