Liderul PNL Buzău, Cristi Romanescu: 'Am votat să avem o reprezentativitate la nivel european şi mondial'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 10-11-2019 14:29

Liderul PNL Buzău, deputatul Cristi Romanescu, afirmă că a votat pentru un preşedinte care să pună în prim-plan educaţia, sănătatea şi sportul, domenii pe care le consideră de o importanţă majoră, informează Agerpres.

Citește și: Europarlamentarul Gheorghe Falcă, după ce a votat: 'După 30 de ani de la Revoluţie să putem spune că intrăm în altă etapă a României'

"Am votat cu cele mai bune gânduri pentru poporul român, pentru o Românie normală şi un viitor european al ţării, să avem o reprezentativitate la nivel european şi mondial aşa cum merită ţara noastră, pentru un viitor european, cu educaţia, sănătatea şi sportul în prim-plan", a declarat duminică, la ieşirea de la urne, Cristi Romanescu.

Potrivit sursei citate, viitorul preşedinte ar trebui să pună accent pe educaţie, sănătate şi sport.

"Dintotdeauna investiţiile în educaţie şi sănătate, cu accent pe sport şi prevenţie, au dat rezultate şi reprezintă o investiţie în viitorul nostru, nu degeaba se spune că un dolar investit în sport aduce o economie la sănătate de trei dolari", a mai declarat deputatul liberal.

În opinia sa, sportul este cel mai bun ambasador al ţării şi ar trebui ca suma din PIB alocată acestui domeniu să crească pentru a a avea tineri sănătoşi şi pentru a combate obezitatea infantilă.