Columbia cere o reuniune de urgenţă a consiliului permanent al Organizaţiei Statelor Americane, cu privire la situația din Bolivia

Autor: George Traicu
Publicat: 11-11-2019 07:04

Guvernul columbian a cerut duminică o "reuniune de urgenţă" a consiliului permanent al Organizaţiei Statelor Americane (OSA) după demisia din funcţie a preşedintelui bolivian Evo Morales, în urma a trei săptămâni de proteste împotriva realegerii sale controversate, relatează AFP potrivit Agerpres.

Columbia doreşte această reuniune "pentru a căuta soluţii la complexa situaţie instituţională" din Bolivia, a precizat Ministerul Afacerilor Externe din Columbia într-un comunicat.

De asemenea, MAE columbian cere OSA să se asigure că "cetăţenii bolivieni pot să se exprime liber la urne şi să aleagă un nou guvern".

Ministrul columbian al afacerilor externe, Carlos Holmes Trujillo, a cerut cu insistenţă guvernului bolivian să organizeze un al doilea tur de scrutin între Evo Morales şi candidatul opoziţiei, Carlos Mesa, în cadrul unei sesiuni extraordinare a consiliului permanent al OSA de la 4 noiembrie, de la Washington.

Evo Morales, în vârstă de 60 de ani şi în funcţie din 2006, şi-a anunţat duminică demisia după ce a pierdut susţinerea armatei şi a poliţiei.

Preşedintele de stânga a promis înainte de demisie că va schimba "toţi membrii Tribunalului electoral suprem" şi că va convoca noi alegeri, fără a menţiona nici data noului scrutin, nici dacă va participa. Acest anunţ răspundea unei solicitări a OSA, care a estimat că scrutinul din octombrie a fost marcat de nereguli.