Banciu, despre rezultatul obținut de Dăncilă: 'Putea și mama lui Bulă să candideze din partea PSD și ar fi ajuns în turul 2'. Ce avertisment are pentru Iohannis

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-11-2019 08:45

Radu Banciu a vorbit, în ediția de luni seară a emisiunii Lumea lui Banciu, despre candidații la prezidențiale.

„Pentru Iohannis nu e un rezultat ieșit din comun. E un rezultat lejer, dar nu un avans fenomenal. Atâta timp cât Dăncilă și mai ales marea masă de manevră a PSD sunt încă în viață, el trebuie să sufle și în iaurt.

Iohannis a lipsit de la aceste alegeri, le-a tratat cu aroganță, cu superficialitate, a lăsat impresia încă de când a ajuns la Cotroceni că e un suficient puțin împlinit, fără carismă politică și cu un discurs minimalist. A câștigat și pentru că s-a votat în mare măsură contra PSD.

Rareș Bogdan prezintă cele 5 argumente pentru care Iohannis REFUZĂ dezbaterea cu Dăncilă

Dăncilă va dispărea de pe eșicherul politic după al doilea tur. Va pleca, nu știu dacă neapărat cu coada între picioare. E prima femeie din istoria României care ajunge în turul doi cu un scor care reprezintă sumumul absolut al PSD. PSD nu putea să tânjească nici în visele sale cele mai înflăcărate la mai mult de 23%. Tuturor le-a fost frică de această catastrofă anunțată de anii Dragnea, anume neintrarea în turul al doilea.

Ar fi fost prima dată când acest partid sfidător și jecmănitor, hoții României de 30 de ani, ar fi fost pus cu botul pe labe într-o asemenea manieră. Nu s-a ajuns aici, că există masă de manevră, această moară care își face datoria. Putea și Bulă, mama lui Bulă să candideze din partea PSD și probabil că aceștia ar fi ajuns în turul al doilea.

Oricum, partidul va intra în anul destrămării sale, cred eu. Nu mai are mult, ăsta e cântecul de lebădă”, a afirmat Radu Banciu.