Campania electorală a PNL lovește la vârful electoratului ProRomania: Un lider din Botoșani trece la liberali 'cu tot cu vot'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 13-11-2019 06:27

Unul dintre coordonatorii organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Pro România, primarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, şi-a anunţat, marţi, susţinerea faţă de candidatul Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, potrivit Agerpres.

El a declarat, că nu se mai regăseşte în politica Pro România, iar, atunci când va fi posibil, va deveni membru PNL, însă nu mai devreme de şase luni înainte de următoarele alegeri locale.

Citește și: Mai ceva ca Dincă! A ucis mai mulți copii, iar acum e liber

"Voi susţine candidatul Klaus Iohannis în turul doi fără nicio reţinere, iar, ulterior, voi susţine echipa PNL la judeţul Botoşani. Eu am clamat şi îmi este ruşine faţă de oameni că am susţinut că suntem altfel. Am visat un grup corect, cu alte coordonate, cu alt mod de manifestare şi am lucrat cu sinceritate şi chiar am crezut nebuneşte că munca poate aduce rezultate, dar în felul ăsta, cu astfel de conducători, nu suntem cu nimic mai presus decât alţii", a afirmat Chelariu.

Acesta susţine că va merge în PNL pentru a fi un simplu membru.

"Nu că aş găsi raiul pe pământ la PNL, nu mă duc după funcţii, nu mă duc după eu ştiu ce", a adăugat primarul de Pomârla.