Musicalul 'My Fair Lady', reprezentaţie specială la Bucureşti de Crăciun

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 14-11-2019 14:13

Musicalul „My Fair Lady”, bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion", de George Bernard Shaw, va fi prezentat pe 27 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, scrie news.ro.

Horia Brenciu şi Irina Baianţ vor reveni în rolurile Henry Higgins şi Eliza Dolittle, iar din distribuţie fac parte Adrian Nour, Ecaterina Ladin, Ionuţ Burlan, Anca Ţurcaşiu, Florin Budnaru, Irina Bucescu şi Ovidiu Uşvat, alături de peste 70 de artişti, cântăreţi, actori şi dansatori.

Pus în scenă în România de Răzvan Ioan Dincă, spectacolul beneficiază de acompaniamentul unei orchestre conduse de dirijorul Daniel Jinga, completată de cor.

Citește și: Jennifer Lopez a povestit cum a reacționat atunci când un regizor 'a vrut doar să-mi vadă sânii'

Biletele pentru reprezentaţia musicalului „My Fair Lady” de la Sala Palatului pot fi achiziţionate din reţeaua iabilet.ro, la preţuri variabile în funcţie de loc.

Considerat unul dintre cele mai longevive şi de succes musicaluri din toate timpurile, „My Fair Lady” a avut premiera mondială pe Broadway, pe 15 martie 1956, şi pe West End, doi ani mai târziu.

Spectacolul are în portofoliu şapte premii Tony (şase dintre ele pentru versiunea originală), un Theatre World Award, cinci premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) şi peste 2.700 de reprezentaţii în total pentru producţia originală.

În prezent, musicalul este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume.