VIDEO Viorica Dăncilă se delimitează de Gabriela Firea în scandalul legat de CASCA lui Klaus Iohannis

Autor: Cristi Șelaru
Publicat: 14-11-2019 23:18

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, susţine că este "exclus” să fi pornit de la PSD informaţia care a circulat pe reţelele de socializare şi care a fost distribuită de mai mulţi lideri social-democraţi, printre care Gabriela Firea, potrivit căreia Klaus Iohannis ar fi purtat o cască în ureche în timpul conferinţei de presă pe care a susţinut-o miercuri seară.

"Exclus acest lucru. Nu cred că domnul Iohannis a purtat acea cască în ureche, dar am văzut că aceeaşi ştire a fost lansată şi despre mine. Deci lansăm două ştiri şi despre candidatul Iohannis şi despre candidatul Dăncilă legat de această cască", a afirmat Dăncilă, joi seară, într-o conferinţă de presă.

Citește și: Atac dur la adresa lui Ludovic Orban: Cât de nenorocit poți sa fii?Ce jeg de om e’

Ea a spus că nu crede că această informaţie a fost lansată de PSD.

"Presupun că doamna Firea a văzut în spaţiul online această ştire, a preluat-o, am văzut pe urmă că a şters această ştire de pe Facebook-ul dânsei. Eu nu cred că acest lucru... în niciun caz nu a fost lansat de PSD pentru că atunci acest lucru nu era subliniat şi pentru candidatul PSD pentru prezidenţiale” a afirmat Viorica Dăncilă.

Citește și: Eugen Teodorovici îl atacă pe Florin Cîțu: Nu știe să citească un buget .