Ludovic Orban pregătește EXECUȚIA lui Tudorel Toader - SURSE

Autor: Cristi Șelaru
Publicat: 14-11-2019 21:52

Ludovic Orban se pregătește să îl ”execute” pe Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției! Orban va cere schimbarea lui Toader din poziția de reprezentant al României în Comisia de la Veneția.

Guvernul ar putea trimite în luna decembrie, scrie romania.europalibera.org, un memorandum de retragere a încrederii statului pentru Tudorel Toader. Asta e echivalentul solicitării de înlocuire a fostului ministru în Comisia de la Veneția, au informat surse politice.

Citește și: Atac dur la adresa lui Ludovic Orban: Cât de nenorocit poți sa fii?Ce jeg de om e’

De altfel, luna viitoare are loc ultima reuniune a Comisiei de la Veneția și atunci ar putea fi pusă în discuție și înlocuirea lui Toader, pentru că procedura de schimbare este foarte complicată. Un membru este numit pe 4 ani și „poate fi înlocuit dacă și-a înaintat demisia sau în cazul în care Comisia semnalează că membrul în cauză nu mai este disponibil sau calificat să-și exercite atribuțiile”.

Tudorel Toader este la al doilea mandat de membru al Comisiei de la Veneția, fiind numit, prima dat, în 2014, la propunerea premierului Victor Ponta, iar în 2018 la cea a premierului Viorica Dăncilă. Actualul mandat ar urma să-i expire în 2022.

Citește și: Eugen Teodorovici îl atacă pe Florin Cîțu: Nu știe să citească un buget

O țară numește un membru plin în cadrul Comisiei și un supleant. În acest mandat, supleant este Bogdan Aurescu, devenit între timp ministru de externe în Guvernul Orban.