Dacian Cioloș, înțepături fine către PNL. Îl atacă pe Emil Boc: bilanțul făcut de liderul PLUS

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 17-11-2019 12:46
Actualizat: 17-11-2019 12:53

Liderul formațiunii politice PLUS, Dacian Cioloș, a vorbit despre mandatul primarului Emil Boc (PNL). El nu neagă rolul avut de Boc în dezvoltarea orașului, dar a ținut să puncteze și problemele actuale pe care le are Clujul.

Citește și: Dacian Cioloș vrea Guvern 'din umbră': trei propuneri făcute de PLUS pentru USR

„Vrem să-i pregătim pe cei care vor candida în fiecare oraș. Clujul s-a dezvoltat foarte bine, e un model pentru alte orașe. Noi credem că poate obține rezultate mai bune. Succesul pe care îl are vine și cu anumite neajunsuri legate și de circulație, de riscul de poluare, de aglomerația pe care o vedem în oraș... O să venim cu un program și un candidat”, a precizat Dacian Cioloș la Cluj-Napoca.

Dacian Cioloș a anunțat că urmează ca în perioada următoare alianța politică să pregătească un candidat în toate orașele din România, inclusiv în Cluj-Napoca.