Naționala de fotbal a României va fi susținută de peste 12.000 de fani la meciul cu Spania, ultimul din preliminariile EURO 2020

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-11-2019 14:15

Echipa națională de fotbal a României va fi susținută de peste 12.000 de fani la meciul cu Spania, ultimul din preliminariile EURO 2020, care va avea loc luni, de la ora 21:45, pe Stadionul "Wanda Metropolitano", din Madrid, potrivit Mediafax.

Potrivit Federației Române de Fotbal, se vor depăși numeric toate prezențele suporterilor români pe un stadion din deplasare la o partidă din preliminariile pentru Mondial sau Euro, din 2014 și până în prezent.

"Mulțumim tuturor românilor care au ales să vină să suțină din țară echipa națională într-un moment dificil, precum și celor stabiliți în Spania și în țările din apropiere, pentru atașamentul lor față de tricolori!", a transmis FRF, luni.

Dan Barna și-a ales favoritul în turul II: 'Îi îndemn pe simpatizanţi şi susţinători să facă la fel'

Stadionul "Wanda Metropolitano", pe care își desfășoară meciurile de pe teren propriu echipa Atletico Madrid, a fost renovat și dat în folosință în 2017. Acesta dispune de o capacitate de aproximativ 67.000 de locuri.

România a beneficiat de o susținere masivă și la precedentul meci disputat, vineri, contra Suediei, pe Arena Națională, scor 0-2. Echipa condusă de Cosmin Contra a fost susținută de circa 50.000 de fani.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Spania, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul "Wanda Metropolitano, din Madrid, în ultimul joc din grupa F de calificare la EURO 2020. Înaintea acestui joc, tricolorii au ratat calificarea la turneu final din actualele preliminarii.