Șase persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier în Odobești

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 19-11-2019 09:15

Şase persoane au fost transportate la spital, marţi dimineaţă, după ce un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile în localitatea Odobeşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, căpitanul Andrei Grecu, potrivit Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în autoturismul marca Dacia Logan MCV se aflau şapte persoane, dintre care trei au ieşit singure înainte de sosirea forţelor de intervenţie.

Vezi și: Marcel Vela, START la curățenie! Doi grei din Poliție, EXECUTAȚI dintr-O LOVITURĂ! Schimbări de trupe la vârful MAI

"Patru victime au necesitat intervenţia echipajului de descarcerare. Sunt transportate la spital şase persoane conştiente, cu traumatisme minore şi atacuri de panică", a declarat căpitanul Andrei Grecu.

La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială SMURD, două autospeciale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, un echipaj de descarcerare grea şi un echipaj cu autospeciala de stingere cu apă şi spumă.