Pirotehniștii din Arad intervin pentru ridicarea unei grenade, pe malul râului Mureș

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 19-11-2019 10:15

Pirotehniştii intervin, marţi, pentru ridicarea unei grenade defensive care prezintă risc de explozie, găsită pe malul râului Mureş, într-un parc din municipiul Arad, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, în urma unui apel făcut luni la 112, echipa pirotehnică s-a deplasat pe malul Mureşului, în zona parcului Europa, unde doi copii au găsit pe malul râului două tuburi de cartuşe.

Vezi și: Marcel Vela, START la curățenie! Doi grei din Poliție, EXECUTAȚI dintr-O LOVITURĂ! Schimbări de trupe la vârful MAI

"Echipa pirotehnică a executat asanarea terenului din zonă şi a mai descoperit 23 de cartuşe de infanterie de diferite calibre şi o grenadă de mână defensivă. Muniţia provine din cel de-Al Doilea Război Mondial. Grenada de mână defensivă, îngropată jumătate în pământ, nu are cuiul de siguranţă şi prezintă pericol la ridicare", a informat ISU Arad.

Pe timpul nopţii, zona a fost păzită de poliţişti, fiind solicitat şi sprijinul echipei pirotehnice de la ISU Alba.

"În urma cercetărilor executate de către echipa pirotehnică s-a luat decizia asigurării zonei pentru extragerea grenadei din pământ cu ajutorul unui dispozitiv tip gheară, cu o lungime de 50 de metri. Operaţiunea este în desfăşurare", au mai precizat reprezentanţii ISU Arad.