Bursa de la Bucureşti a deschis cu o evoluţie mixtă a indicilor şedinţa de marţi

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 19-11-2019 11:19

Bursa de Valori Bucureşti înregistra o evoluţie mixtă a indicilor după primele 30 de minute de la deschiderea şedinţei de marţi iar valoarea schimburilor depăşea 3,2 milioane de lei (679.501 euro), informează Agerpres.

Citește și: Noua lege a pensiilor- Cum sunt acordate sporurile în funcție de vechimea în muncă

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, era în scădere cu 0,14%, o evoluţie similară consemnând şi indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o apreciere de 1,16%, BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, era în scădere cu 0,20%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o apreciere de 0,10%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, era în urcare cu 0,32%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau SIF Oltenia (+2,18%), Socep (+2,07%) şi SIF Banat-Crişana (+1,17%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Dafora (-5,61%), Casa de Bucovina - Club de Munte (-2,94%) şi Cemacon (-1,6%).