Joseph Daul se declară convins că PPE va găsi rezolvarea pentru problemele fierbinți ale Europei

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 20-11-2019 15:01

Preşedintele în exerciţiu al Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, s-a declarat convins că PPE sub conducerea viitorului titular al acestei funcţii, Donald Tusk, va reuşi să propună soluţii eficiente la problemele esenţiale pentru Europa, precum protejarea democraţiei şi a păcii şi schimbările climatice, potrivit Agerpres.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea începerii congresului PPE de la Zagreb alături de premierul croat Andrej Plenkovic şi secretarul general al PPE Antonio Lopez-Isturiz, Joseph Daul a reafirmat valorile pe care se bazează PPE - respectarea drepturilor fundamentale ale omului, democraţia şi supremaţia statului de drept.

El a ţinut să sublinieze că PPE a rămas cea mai puternică familie politică din Europa după alegerile europarlamentare şi şi-a asigurat preşedinţia viitoarei Comisii Europene, dar a atras atenţia că este nevoie de o analiză mai detaliată în condiţiile în care numărul locurilor deţinute de PPE în Parlamentul European a scăzut de la 221 la 182 după scrutinul europarlamentar din luna mai.

Donald Tusk este singurul candidat înscris pentru postul de preşedinte al PPE şi urmează a fi validat miercuri după-amiază de delegaţii la congresul de la Zagreb. El va deveni primul est-european în această funcţie care, de la fondarea PPE în 1976, a fost deţinută de doi belgieni (Leo Tindemans şi Wilfried Martens), un olandez (Piet Bukman), un francez (Joseph Daul) şi un luxemburghez (Jacques Santer).

La rândul său, premierul croat Andrej Plenkovic a explicat că partidul ungar Fidesz nu a fost invitat la congresul PPE întrucât a fost suspendat. Situaţia partidului lui Viktor Orban este examinată la nivelul PPE de un 'grup al înţelepţilor', din care fac parte printre alţii fostul preşedinte al Parlamentului European Hans-Gert Pottering şi fostul premier slovac Mikulas Dzurinda şi care va prezenta un raport, a adăugat şeful executivului de la Zagreb.

Printre cei care vor avea intervenţii miercuri în congresul PPE sunt negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, şefa guvernului norvegian, Erna Solberg, şi liderul opoziţiei spaniole Pablo Casado.