MESAJUL lui CTP pentru prezidențiabili 'Iohannis - aroganța ascunde ignoranță; Dăncilă - cercul este o elipsă: o (zero)'

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 21-11-2019 15:06
Actualizat: 21-11-2019 15:13

Gazetarul Cristian Tudor Popescu comentează în termeni duri cele două dezbateri paralele ale candidaților la președinție, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, într-un text pe Republica.

"Eu am rămas cu două întrebări, în urma răspunsului dnei Dăncilă: câți copii a nenorocit cu meditațiile ei gratuite la matematică, dacă sunt reale, și prin ce metode a obținut diploma cu care se laudă.

Și o concluzie geometrică: cercul dnei Dăncilă este o elipsă: 0 (zero)

Citește și: Dosar electoral la DNA cu Dăncilă și Țiriac

Dl Iohannis a procedat altfel la aceeași întrebare. Mai întâi, jurnalistul care a adus-o în discuție a comis un act complet în afara eticii meseriei și de un servilism rușinos: a spus că, în întâlnirea paralelă, V. Dăncilă a fost întrebată formula ariei cercului și că a răspuns „raza la pătrat”. A folosit astfel o greșeală a contracandidatei care nu era de față, prin voința lui Iohannis, pentru a-i ridica la fileu președintelui. La zâmbetul ultralarg al Kaiserului Klaus, căci așa s-a comportat actualul președinte cu invitații săi speciali, ca un împărat al republicii, i-a suflat timid, zâmbăreț, aproape șoptit, „dacă vreți să răspundeți…”.

Kaiserul a zâmbit și mai larg, fără să emită vreun sunet.

C-adicătelea, e sub demnitatea mea de profesor de fizică să răspund la o așa simplă întrebare. Bine, domnule președinte, i-aș fi spus. Dacă asta e prea de tot elementar, atunci spuneți-ne, vă rog, formula de calcul a ariei sferei.

Nu știu dacă știa. Dar ce nu știe cu siguranță Kaiserul Klaus e că, de cele mai multe ori, aroganța ascunde ignoranța", a scris CTP, pe Republica.