VIDEO Viorica Dăncilă are lista de consilieri pregătită pentru Cotroceni: 'Dacă aș face public un nume, ar fi linșat'

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 21-11-2019 19:36
Actualizat: 21-11-2019 19:38

Viorica Dăncilă, președintele PSD, a declarat, joi, că are pregătită echipa de consilieri cu care va merge la Cotroceni, dar nu va spune nume pentru că aceștia vor fi atacați.

"În momentul în care aș face public un nume, ar fi linșat. Imediat ce ajung la Cotroceni, o să vin cu lista de consilieri. Ar fi atacați dacă aș spune acum numele", a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și: Semnal pentru Ludovic Orban: Sper să oprească așa ceva

"Candidează LIviu Dragnea și nu știu eu? Oamenii vor vota pentru România și pentru români. Nu este o luptă între PSD și PNL. Este vorba despre un președinte implicat, care să muncească 7 zile din 7. este plătit din banii românilor. Programul de guvernare este un program pentru români, în care s-au regăsit toate categoriile sociale. Nu este un program al cuiva", a mai spus Viorica Dăncilă, răspunzând la o întrebare dacă românii vor vota duminică și pentru Liviu Dragnea.