Farsă la Spitalul Județean Craiova: Managerul unității a fost demis la cerere, deși medicul nu făcuse o asemenea solicitare

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 23-11-2019 05:50
Actualizat: 23-11-2019 00:38

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, dr.Eugen Georgescu, a fost demis din funcţie de către ministrul Sănătăţii ca urmare a unei cereri de demisie despre care medicul spune că este falsă, motiv pentru care a depus plângere la parchet, iar ulterior a fost numit director interimar, potrivit Agerpres.

Citește și:  Mihai Fifor prevestește 'austeritatea' PNL după alegeri: 'Nu va majora pensiile și salariile, iar voucherele de vacanță nu vor mai fi date'

"La data de 15 noiembrie a.c., managerul unui spital din Craiova a sesizat faptul că, în cursul zilei respective, pe faxul unităţii medicale a primit un ordin, prin care i se comunica faptul că i-a încetat contractul de management, ca urmare a unei cereri de demisie, întocmită însă în fals, în numele său. În cauză, poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals, urmând ca, la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare", a informat, vineri, biroul de presă al IPJ Dolj.

Dr.Eugen Georgescu declarat, că în acest moment este director interimar al spitalului.