Prezenţa în diaspora: Peste 900.000 de români au votat în străinătate până la ora 20.00

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 24-11-2019 20:03
Actualizat: 24-11-2019 21:21

Un număr de 900.300 de români au votat în străinătate până duminică la ora 20.00, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Comparativ, în primul tur, până la aceeași oră, votaseră în Diaspora 641.542 alegători.

În total, până duminică, la ora 20.00, au fost 900.300 de votanți în Diaspora, dintre care 882.797 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

La aceeași oră, în primul tur de scrutin, erau în total 641.542 de votanți, dintre care 25.189 votaseră prin corespondență.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, sunt la o secție din Londra, și anume 7.773 de votanți. Multe persoane au votat și la Bruxelles - 5.963 și respectiv în Chișinău - 4.512.

La polul opus se află Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) și Harare (Zimbabwe), unde s-au prezentat șapte oameni, iar în Luanda (Angola) au venit la urne opt persoane.

Până la ora 20.00, cei mai mulți românii au votat în Italia - 185.171, Marea Britanie – 156.066, în Germania – 150.161 și în Spania – 124.402, potrivit datelor furnizate de BEC. De asemenea, în Republica Moldova au votat 51.484 de persoane, în Franța – 43.832, iar în Austria – 27.908.

Votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea șefului statului a început în străinătate, vineri, 22 noiembrie, la Auckland, în Noua Zeelandă, la ora 01.00, ora României (ora 12.00 ora locală), la secția de votare nr. 17, cea mai îndepărtată secție de votare organizată în afara granițelor României.

Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile, duminică fiind ultima zi de vot.