VIDEO Protest pe treptele Curții de Apel București- Chemăm jandarmii să plătească pentru amenzile abuzive

Autor: George Traicu
Publicat: 25-11-2019 12:15

Mai multe persoane au participat, luni dimineaţă, la un flashmob pe scările Curţii de Apel Bucureşti, purtând un banner cu mesajul ”Chemăm jandarmii să plătească pentru amenzile abuzive”. Protestatarii au depus, la Judecătoria Sectorului 1, o chemare în judecată a tuturor jandarmilor care au aplicat amenzi la Congresul PSD din 10 martie 2018, între care Sebastian Cucoş şi Răducu Şerban potrivit news.ro

Câteva persoane au participat, luni dimineaţă, la un flashmob pe scările Curţii de Apel Bucureşti.

Oamenii au purtat un banner pe care au scris mesajul ”Chemăm jandarmii să plătească pentru amenzile abuzive”.

Ulterior, protestatarii au depus la Judecătoria Sectorului 1 o cerere de chemare în judecată a tuturor jandarmilor care au aplicat amenzi la congresul PSD din 10 martie 2018.

”Fiecare amendat la congresul PSD, inclusiv Ioan Duia, cetăţeanul surdo-mut, solicită despăgubiri morale în valoare de 10.000 lei”, au transmis organizatorii.

Aceştia au precizat că despăgubirile sunt solicitate de la 35 de jandarmi, printre care Sebastian Cucoş şi Răducu Şerban