Distanţa în sondajele de opinie dintre Partidul Conservator şi Partidul Laburist s-a redus în ultima săptămână

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 25-11-2019 21:31

Distanţa în sondajele de opinie dintre Partidul Conservator şi Partidul Laburist s-a redus în ultima săptămână, înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat pe 12 decembrie, informează agenţia de presă Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Citește și: Rareș Bogdan a găsit soluția salvatoare pentru PSD: ‘Dați-le o șansă să vă scoată din noroi!’

Conform unui sondaj de opinie realizat de Institutul ICM, Partidul Conservator (centru-dreapta), condus de premierul în exerciţiu Boris Johnson, este creditat cu 41% din intenţiile de vot, în scădere cu 1%, în timp ce Partidul Laburist (centru-stânga), condus de Jeremy Corbyn, ar obţine 34% (+2%).

Citește și: Condamnat pentru tentativă de omor! Cine e, în realitate, bărbatul care a fugit din Secția de Poliție Caracal?! IPJ Olt ia la control polițiștii

Partidul Liberal-Democrat este creditat cu 13%, iar Partidul Brexit cu 4%.

Sondajul de opinie a fost efectuat în intervalul 22-25 noiembrie, pe un eşantion reprezentativ de 2.004 persoane.