Un tânăr care conducea sub influenţa alcoolului a avariat trei mașini parcate

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 26-11-2019 12:49

Un tânăr aflat sub influenţa alcoolului a intrat, marţi, cu autoturismul pe care îl conducea cu viteză excesivă în trei maşini parcate pe o stradă din municipiul Medgidia, după care a ricoşat într-un gard, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, potrivit Agerpres.

În urma coliziunilor în lanţ, conducătorul auto, care avea o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost rănit uşor, fiind preluat de echipajul unei ambulanţe.

Citește și: Iași: Un tânăr care a făcut accident i-a rugat pe polițiști să aibă grijă de berea din mașina lui

"Un bărbat de 29 de ani, din Medgidia, a condus un autoturism pe strada Silozului din Medgidia, iar pe fondul vitezei excesive şi a consumului de alcool, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu 3 auto parcate, ricoşând apoi într-un gard", conform IPJ. 

Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare, fiind deschis un dosar penal.