Asociația jucătorilor profesioniști de tenis a anunțat nominalizările pentru distincțiile sezonului 2019

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 26-11-2019 22:48

Asociația jucătorilor profesioniști de tenis (ATP) a anunțat, marți, nominalizările pentru distincțiile sezonului 2019, potrivit Mediafax.

Premiile oferite de ATP sunt împărțite în mai multe categorii, nominalizații urmând să fie votați de jucătorii din circuit, antrenori, fani sau ATP.

Nominalizări pentru revenirea anului (votat de jucători): Andy Murray, Andrey Rublev, Jo-Wilfried Tsonga, Stan Wawrinka

Nominalizări pentru cel mai îmbunătățit jucător al anului (votat de jucători): Felix Auger-Aliassime, Matteo Berrettini, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas

Nominalizări pentru nou-venitul anului (votat de jucători): Felix Auger-Aliassime, Alejandro Davidovich Fokina, Miomir Kecmanovic, Corentin Moutet, Alexei Popyrin, Casper Ruud, Jannik Sinner, Mikael Ymer

Citește și: Decizie neașteptată- Vedeta PRO intră în politică

Nominalizări pentru premiul fair-play, intitulat Stefan Edberg (votat de jucători): Roger Federer, Rafael Nadal, Diego Schwartzman, Dominic Thiem

Nominalizări pentru turneele anului (votat de jucători): ATP Masters 1000, ATP 500, ATP 250

Nominalizările și voturile pentru antrenorul anului le vor aparține chiar tehnicienilor, în timp ce fanii vor decide care este jucătorul favorit din circuit.

De asemenea, ATP va mai acorda două premii - unul pentru tenismenul care a adus cele mai multe contribuții la activități umanitare și încă unul pentru jurnalistul care a contribuit cel mai mult pentru tenis.

Câștigătorii vor fi anunțați în decembrie.