Marcel Ciolacu, despre revenirea lui Mihai Tudose în PSD: 'Trebuie să și vrea'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-11-2019 14:08

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a spus miercuri, întrebat despre revenirea lui Mihai Tudose în partid, că nu a avut o discuție cu acesta pe marginea acestui subiect.

„Nu am avut această discuție, în acest moment. Nu m-a sunat să-mi spună că vrea să vină în PSD. Oricum, trebuie să și vrea. Dacă va exista această intenție, o să discutăm și cu liderul organizației de la Brăila”, a spus Ciolacu.