Bărbatul diagnosticat cu botulism după ce a mâncat o conservă de pește a murit

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 02-12-2019 11:52

Bărbatul de 68 de ani internat în urmă cu zece zile la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași și diagnosticat cu botulism a murit. Acum câteva zile, la aceeași unitate medicală a fost internată și soția lui, care are o formă ușoară a bolii. Cei doi au mâncat o conservă de pește făcută în casă, scrie Mediafax.

Bărbatul de 68 de ani, care era în comă, internat în secția de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, după ce fusese diagnosticat cu botulism, a murit.

Citește și: Zeci de pompieri militari din Botoşani vor lua parte la o campanie de donare de sânge

„Bărbatul a decedat, avea o formă gravă de boală, pentru că el mâncase cea mai mare cantitate din conserva respectivă. Și soția lui e internată la noi, însă ea a luat două înghițituri și are o formă ușoară de boală. Femeia s-a internat la sfârșitul săptămânii trecute", a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Cei doi au mâncat o conservă de pește preparată în casă.