Danemarca a ridicat un gard la granița cu Germania, pentru a combate răspândirea pestei porcine

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 02-12-2019 15:15

Danemarca a încheiat luni ridicarea unui gard la graniţa cu Germania, ca parte a eforturilor de combaterea a răspândirii pestei porcine africane, informează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Gardul, înalt de un metru şi jumătate şi înfipt în sol pe o jumătate de metru, se întinde pe întreaga lungime a frontierei terestre dintre Germania şi Danemarca, iar ridicare sa a început în ianuarie.

La fiecare punct de frontieră gardul are porţi cu grilaje care opresc trecerea animalelor, dar la fiecare 100 de metri vor fi realizate mici deschizături de 20/20 de centimetri pentru a permite trecerea animalelor mici, obiectivul gardului fiind de a opri porcii mistreţi care răspândesc pesta porcină.

Citește și: Liviu Dragnea, prima postare pe Facebook, după încarcerare: România, de dragul tău am sacrificat tot

Printre alte măsuri luate de Danemarca pentru a combate răspândirea pestei porcine africane se numără creşterea amenzilor pentru dezinfectarea insuficientă a vehiculelor care transportă animale vii, relaxarea normelor privind vânarea porcilor mistreţi şi o mai bună informare despre modalităţile de prevenire a răspândirii virusului pestei porcine.

''Nu ne aşteptăm ca acest gard să ţină toţi porcii mistreţi în afara Danemarcei, dar este o barieră semnificativă'', explică Bent Rasmussen, manager de proiect care a participat la ridicarea gardului.

Însă există localnici din apropierea frontierei care văd în acest gard o acţiune nocivă şi un simbol al izolării. La rândul lor, unii experţi susţin că nu mistreţii ar fi principala problemă în transmiterea virusului, ci oamenii, inclusiv prin transportul cărnii infectate sau al noroiului rămas în talpa încălţămintei ori în arcurile autovehiculelor.