Preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a anunțat intensificarea controalelor asupra transportului maritim de animale

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 03-12-2019 16:40

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu a dispus atât suplimentarea cu medici veterinari a echipelor responsabile, cât și intensificarea controalelor ca urmare a deficiențelor constatate privind transportul maritim de animale, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Va fi gata până la 15 decembrie! Asigurările date de premierul Ludovic Orban

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, controalele vizează verificarea riguroasă a fiecărei etape a procesului de export, începând cu fermele de colectare a animelelor destinate exportului, transportul până la punctul de îmbarcare, certificarea sanitară veterinară, verificarea condițiilor de bunăstare de la nivelul navei și îmbarcarea animalelor.

"Totodată, s-a dispus ca echipe de inspectori de la nivelul Autorității să verifice eficiența controalelor oficiale desfășurate de inspectorii din cadrul DSVSA Constanța, să auditeaze procesul de certificare sanitară veterinară a animalelor destinate exportului și să evalueaze procedurile aplicate, în vederea eficientizării acestora.Celula de criză, constitută la nivelul Autorității primește și monitorizează toate notificările de intenție pentru îmbarcare a animalelor, cu destinație țări terțe, pentru a planifica verificarea transporturilor de către echipele suplimentate de medici veterinari. Această structură monitorizează zilnic starea de sănătate a animalelor salvate, primind date de la medicii veterinari care le supraveghează. Oilor, cazate într-un adăpost care le asigură condiții de bunăstare, le sunt administrate în continuare terapie de susținere și tratamente, acolo unde este cazul", se notează în comunicat.

Citește și: FBI se implică în România! Anchetă de amploare, în colaborare cu Poliția Română

În ceea ce privește nava reținută de inspectorii sanitari veterinari în 29 noiembrie, aceasta a primit aprobarea pentru export și a părăsit portul Midia, transmite sursa citată.

"Ca urmare a dotării navei cu numărul corespunzător de jgheaburi de adăpare, a completării cu necesarul de furaje și a clarificării situației unor animale din punct de vedere al trasabilității, navei i s-a permis călătoria către portul de destinație, în data de 1 decembrie. Permisiunea a fost acordată după o inspecție riguroasă a echipelor de medici veterinari cu această responsabilitate, conform noului plan de măsuri stabilit", transmite ANSVSA.