PNL își proclamă victoria în Parlament: 'S-a schimbat raportul de putere'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-12-2019 22:57

Deputatul PNL Ioan Cupşa a declarat, marţi, că adoptarea în Comisia juridică a proiectului de abrogare a recursului compensatoriu arată că s-a schimbat raportul de putere în Parlament, menţionând că "există o stare de spaimă, chiar o stare de revoltă legat de ceea ce se întâmplă în legătură cu legile Justiţiei".

"Este un semnal important că o iniţiativă care ne aparţine a trecut astăzi cu un raport de adoptat în unanimitate în Comisia juridică, aici unde încă, aparent, ar trebui să aibă majoritate Partidul Social Democrat. Este un moment important, pentru că relevă faptul că s-a schimbat raportul de putere în Parlamentul României, raportul de putere s-a schimbat. Vom folosi forţa pe care ne-o dă acest moment, noi şi de la PNL şi de la USR îşi doresc acelaşi lucru, pentru ca astfel de anomalii să dispară. Eram întrebat ceva mai devreme ce se întâmplă că de abia de acum înainte se vor întâmpla lucrurile pozitive pe care le dorim. Acest de acum înainte putea să fie încă din luna februarie a acestui an, de când noi am înregistrat această iniţiativă în Parlament. De abia acum, când s-au schimbat raporturile de putere, lucrurile se aşează într-o normalitate. Mâine sper să treacă această iniţiativă legislativă, rodul unei munci în echipă. Aşa cum vă spuneam, este un tripod foarte consistent sănătos aici - Ministerul de Justiţie, PNL şi USR, în viitor vom putea colabora la fel de bine ca astăzi în această comisie şi lucrurile se vor aşeza într-o normalitate pe care românii şi-o doresc", a afirmat Cupşa.

Citește și: Ministrul Monica Anisie explică de ce România nu trebuie să fie îngrijorată de rezultatele dezastruoase la testele PISA

El a spus că "există o stare de spaimă, există chiar o stare de revoltă legat de ceea ce se întâmplă în legătură cu legile Justiţiei, cu sistemul penitenciar, cu executarea pedepselor în România", informează agerpres.ro.

"Ce vom face în viitor depinde numai de noi. Puterea se pare că, încet, încet, este la noi şi o vom folosi numai şi numai în acest fel cum am folosit-o şi astăzi. Condiţiile din penitenciare sunt cele pe care le cunoaştem, va trebui să le îmbunătăţim. Serviciul de probaţiune cu siguranţă va fi unul eficient, ducând la acea posibilă reintegrare socială, scăzând astfel recidiva. Aţi remarcat ceea ce spunea ministrul Justiţiei ceva mai devreme: s-a majorat cu încă câteva sute de locuri numărul de inspector de probaţiune pe care îi vom avea în teritoriu", a mai spus Cupşa.

Citește și: Va fi gata până la 15 decembrie! Asigurările date de premierul Ludovic Orban

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu, care aparţine PNL şi USR. Deputaţii din comisie au adoptat un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.