Componența grupelor pentru Copa America 2020 a fost stabilită

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 04-12-2019 09:01

Componența grupelor pentru Copa America 2020, turneu final care va avea loc în perioada 12 iunie-12 iulie, a fost stabilită în urma unei trageri la sorți care a avut loc marți, în Columbia, potrivit Mediafax.

Copa America 2020 se va disputa în Argentina și Columbia, cele două naționale fiind repartizate în grupe diferite, după cum urmează:

Grupa A: Argentina, Australia (invitată), Bolivia, Uruguay, Chile, Paraguay

Grupa B: Columbia, Brazilia, Qatar (invitată), Venezuela, Ecuador, Peru

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Meciul de de deschidere va avea loc la Buenos Aires, între Argentina și Chile, la 12 iunie 2020.

Opt formații din grupe vor obține calificarea în sferturile de finală, ultimul act urmând să se dispute la Barranquilla, Columbia, pe 12 iulie.

Deținătoarea trofeului Copa America este Brazilia, care s-a impus în finala din 2019 împotriva celor din Peru, scor 3-1.