Prezidenţiale americane: Democratul John Kerry îl susţine pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 06-12-2019 06:18

Fostul şef al diplomaţiei americane John Kerry, care a fost învins de George W. Bush în alegerile prezidenţiale din 2004, a anunţat joi că îl susţine pe fostul vicepreşedinte Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, relatează AFP preluat de agerpres.

Biden este acum cel mai bine plasat să obţină învestitura democrată şi să-l înfrunte pe Donald Trump în alegerile din noiembrie 2020.

''Cred că Joe Biden este preşedintele de care ţara noastră are o nevoie disperată acum, nu doar pentru că îl cunosc de mult timp, ci pentru că îl cunosc atât de bine'', a scris John Kerry într-un comunicat difuzat de echipa de campanie a lui Joe Biden, în vârstă de 77 de ani.

''L-am văzut pe Joe pus la încercare în timpul mandatelor sale publice şi în viaţa personală. Îi cunosc caracterul", a spus Kerry, care a fost secretar de stat în al doilea mandat al lui Barack Obama (2013-2017).

Cei doi responsabili americani, Kerry şi Biden, au fost senatori timp de peste două decenii.

''Joe îl va învinge pe Donald Trump în noiembrie anul viitor. El este candidatul cu înţelepciunea şi statura necesare pentru a repara ceea ce Trump a stricat, pentru a ne restabili locul în lume şi pentru a îmbunătăţi viaţa muncitorilor de la noi'', a menţionat John Kerry, fost candidat al democraţilor la prezidenţialele din 2004.

Joe Biden se prezintă în mod constant ca fiind singurul candidat, dintre cei 15 în cursa pentru învestire de către Partidul Democrat, care are şanse să-l învingă pe Donald Trump.