Ciclistul belgian Julien Cadron a suferit un stop cardiac în timpul unei curse de mountain bike la Deerlijk

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 07-12-2019 23:00

Ciclistul belgian Julien Cadron a suferit un stop cardiac, sâmbătă, în timpul unei curse de mountain bike la Deerlijk, a anunţat echipa sa, Gaverzicht-Be Okay, potrivit presei din Belgia, potrivit news.ro.

Sportivul în vârstă de 27 de ani a căzut brusc de pe bicicletă în timpul competiţiei, căzătură cauzată de stopul cardiac.

Citește și: Veste BOMBĂ cu privire la modificarea contractelor individuale de muncă !

Cadron a fost transportat la spitalul din Courtrai şi este acum în comă indusă.

Echipa Gaverzicht-Be Okay a precizat că sportivul poate să respire singur. “Primele teste sunt pozitive, dar vom vedea. Le dorim multă putere şi mult curaj familiei şi prietenilor săi”, a precizat echipa sportivului.