În 2019, Departamentul de Stat a blocat intrarea în SUA a circa 40 de demnitari şi a rudelor apropiate ale acestora, pentru acte de corupţie, ne-a amintit Ambasada SUA cu ocazia Zilei Anticorupţiei.
În România nu există această formă de culpabilizare genealogică, însă includerea lui Dragnea pe lista celor 40 a stârnit un oarecare entuziasm în unele zone. Eu nu sunt tocmai un adept al responsabilităților ereditare. Cred că există suficiente cazuri în care oamenii și-au schimbat propriile cărări, cu atât mai mult cazuri de copii care s-au depărtat de păcatele părinților. Dar pot și să înțeleg rațiunea aplicării unor sancțiuni asupra copiilor, de vreme ce aceștia sunt în egală măsură beneficiari ai unor îmbogățiri ilicite.
Aici apare însă o altă problemă, adusă în prim-plan tocmai de acest argument al privilegiilor imorale. Dacă suntem gata să pedepsim copiii, ca beneficiari ai păcatelor părinților, cu atât mai mult ar trebui să avem în vedere urmașii securiștilor. Și ei, la fel ca rudele îmbogățiților din corupție, au plecat în viață cu un avataj injust. Banii și rețeaua de relații a părinților foști securiști au fost o trambulină spre diverse studii și poziții inaccesibile românului de rând după 1990. Or aici mi se pare că există brusc o jenă colectivă, o reținere intelectuală. Nu dă bine să abordezi subiectul. Ba constat că unii dintre acești urmași ai securiștilor sunt promovați intens, au ajuns ei lumea bună, oamenii noi, schimbarea.
Rămân la părerea că e mai bine să nu considerăm pe nimeni ca fiind ținut să plătească pentru ceva ce s-a întâmplat înaintea propriei nașteri. Spiritului vindicativ i-aş prefera vorbele Apostolului Pavel: "Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii." Dincolo de acest principiu aplicabil în relaţiile interpersonale, realitatea vieții publice ar impune totuşi și o condiție de bun-simt: asumarea propriei condiții.