Două persoane au fost rănite, la Piteşti, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 11-12-2019 23:51

Două persoane au fost rănite miercuri seară, la Piteşti, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, potrivit Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat că evenimentul rutier s-a produs pe strada Negru Vodă din Piteşti, în zona Spitalului Militar.

"Un bărbat de 36 de ani din Câmpulung Muscel, care conducea un autoturism din direcţia Bascov către centru, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a lovit iniţial un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani din Bascov, apoi un alt autoturism, condus tot din sens opus de o femeie de 25 de ani. În urma accidentului, şoferul celui de-al doilea autoturism şi pasagerul din primul autoturism, un bărbat de 30 de ani, au fost transportaţi la spital cu traumatisme şi contuzii", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Citește și: PSD, despre planurile PNL de creștere a vârstei de pensionare: Reprezintă un ‘dar otrăvit’

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, primul rănit prezenta un traumatism cranio-cerebral, o contuzie la mâna dreaptă şi pierderi de conştienţă, iar celălalt acuza dureri la mâna dreaptă. Cei doi au primit îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spital de către echipajul SMURD.

Poliţiştii de la Biroul Rutier Piteşti continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.