'Alianţa Vestului', eşec după un an. PSD, despre Boc, Bolojan, Falcă şi Robu: 'Zero fonduri europene atrase, zero realizări, zero demersuri'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 12-12-2019 11:10

În 8 decembrie 2018, printr-un exercițiu de PR, Gheorghe Falcă,  Nicolae Robu, Ilie Bolojan și Emil Boc anunțau nașterea Alianței Vestului cu scopul, declarat, de a dezvolta în comun o serie de proiecte importante care ţin de infrastructura celor patru oraşe, un parteneriat prin care anunțau că vor atrage fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Zero fonduri europene atrase, zero realizări, zero demersuri și kilometri din autostrada promisă, care urma să conecteze cele patru orașe, Timişoara – Arad – Cluj-Napoca - Oradea. Practic, clujenii au plătit 160.000 de mii de euro într-un an pentru un simplu exercițiu de PR electoral.

De două luni, cei patru edili au la dispoziție și suportul Guvernului PNL, însă nici în această perioadă, nu am văzut vreo măsură concretă pentru dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional, pentru urgentarea realizării trenului de mare viteză între cele 4 orașe.

Vrem fonduri europene atrase domnilor primari nu promisiuni nerespectate și conferințe de presă electorale. A trecut un an și nu ați realizat nimic, în condițiile în care teoretic proiectul alianței este generos. Revigorați alianța sau asumați-vă eșecul! a declarat deputatul PSD, Horia Nasra.