Protestatari sud-coreeni au distrus portrete ale ambasadorului SUA

Autor: George Traicu
Publicat: 13-12-2019 14:10

Un grup de sud-coreeni nemulţumiţi de solicitările Washingtonului ca Seulul să majoreze fondurile alocate militarilor americani staţionaţi în peninsulă au distrus vineri portrete ale ambasadorului SUA, Harry Harris, prinse pe blocuri de tofu - "brânză" de soia -, după ce poliţia i-a avertizat împotriva unui protest mai agresiv, relatează Reuters potrivit Agerpres.

"Harris afară! Nu suntem colonie a SUA! Nu suntem un ATM!", au scandat demonstranţii adunaţi în faţa Ambasadei Statelor Unite la Seul, înconjuraţi de un dispozitiv impresionant de poliţişti.

Doi studenţi au distrus blocuri de brânză de soia şi jeleu de ghinde decorate cu portrete de hârtie ale ambasadorului american, sub aclamaţiile manifestanţilor, chemaţi de mai multe grupări de tineret cu orientare de stânga.

Coreea de Sud găzduieşte al treilea cel mai mare efectiv de soldaţi americani din afara ţării, după Japonia şi Germania, plătind în prezent circa 900 de milioane de dolari pentru întreţinerea acestor baze. Preşedintele american Donald Trump a cerut Seulului majorarea acestei contribuţii cu până la 4 miliarde de dolari. O nouă rundă de discuţii pe această temă este prevăzută pentru săptămâna viitoare în capitala sud-coreeană.

În octombrie, câteva zeci de studenţi au escaladat gardul reşedinţei ambasadorului Harris în semn de protest împotriva prezenţei americane, determinând ambasada SUA să ceară măsuri mai stricte de protecţie din partea poliţiei.