IMAGINI FABULOASE Unul dintre cei mai iubiți mitropoliți a dirijat traficul într-un ambuteiaj

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-12-2019 23:35
Actualizat: 14-12-2019 16:12

De cele mai multe ori, traficul infernal ne face să apelăm la divinitate pentru a ne stăpâni nervii. La Timișoara însă rugăciunile șoferilor chiar au fost ascultate. În timpul unui ambuteiaj, însuși mitropolitul Banatului a coborât în mijlocul intersecției și a început să dirijeze mașinile, anunță stiri.tvr.ro.

Înaltul prelat al Bisericii Ortodoxe Române afla în mașină cu o echipă de jurnaliști TVR. Mergeau să realizeze un reportaj.

Când a văzut că un autocar a rămas blocat la un colț de stradă, fără să stea pe gânduri, mitropolitul Banatului a coborât din mașină și a început să-l ghideze pe șofer. Apoi, cu răbdare, i-a îndrumat și pe ceilalți conducători auto care așteptau pe ambele străzi.

Citește și: La final de mandat, Hans Klemm face mărturisiri despre regresul din Justiție în ultimii 3 ani:' O frustrare pe care o am'

Mitropolitul Banatului spune că e obișnuit cu astfel de situații.

ÎPS Ioan Selejan: Nu este prima dată când la o intersecție sau undeva unde se produce un accident de circulație și văd că nu este un agent de poliție, cobor din mașină și încep să dirijez circulația.

De altfel, înaltul ierarh este cunoscut pentru dăruirea cu care se implică în problemele comunității.

Înalt Prea Sfinţitul Ioan Selejan organizează frecvent acțiuni de caritate ca să-i ajute pe nevoiași, indiferent de orientarea lor religioasă.

Mitropolitul Banatului a ajutat de mai multe ori inclusiv membri ai comunității musulmane, în special refugiați.

Înaltul prelat are o experiență bogată în problemele Orientului Mijlociu, zonă în care a slujit Biserica Ortodoxă Română timp de 4 ani.