Trei tineri au fost răniţi într-un accident petrecut pe DN 14, lângă Aţel

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 18-12-2019 08:34

Trei tineri cu vârste între 23 şi 27 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs în cursul nopţii, pe DN 14, lângă Aţel, a anunţat, miercuri dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr, scrie Agerpres.

"În urma accidentului a rezultat rănirea şoferului şi a altor doi pasageri, respectiv o femeie de 24 de ani şi un bărbat de 23 de ani, ambii din Şaroş pe Târnave", a spus Luciana Lazăr.

Citește și: Cod galben de ceaţă valabil în 7 judeţe

Potrivit acesteia, şoferul în vârstă de 27 de ani, din Mediaş, a derapat şi a ieşit de pe partea carosabilă, s-a izbit de o rolă de ciment, după care s-a rostogolit de mai multe ori. 

Şoferul a fost transportat în stare de inconştienţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în timp ce cei doi pasageri, conştienţi, cu excoriaţii, au fost duşi cu ambulanţele la Spitalul Municipal din Mediaş, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.