Premierul Mari Britanii boicotează forumul economic mondial de la Davos, din Elveţia

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 18-12-2019 10:00

Premierul britanic Boris Johnson nu va merge la forumul economic mondial de la Davos, din Elveţia, la sfârşitul lunii ianuarie, şi le-a interzis şi miniştrilor să o facă, a afirmat marţi o sursă guvernamentală, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

"Prioritatea noastră este de a răspunde priorităţilor oamenilor, nu să bem şampanie cu miliardarii", a declarat o sursă guvernamentală pentru tabloidul Daily Mail.

Liderul conservator a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative de joi, în special datorită unui electorat popular în zone care votau până acum cu laburiştii.

Asta după ce a promis în timpul campaniei electorale că va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, după trei amânări şi peste trei ani de criză politică, de când britanicii au votat în procent de 52% pentru Brexit la referendumul din 2016.

Situație sumbră pentru România! Gradul de îndatorare a firmelor românești este cel mai ridicat la nivel european

El susţine că este la conducerea unui 'guvern al poporului' pentru a răspunde, în opinia sa, aspiraţiilor britanicilor în materie de servicii publice, de justiţie socială sau de infrastructură.

Boris Johnson s-a deplasat la Davos când era primar al Londrei (2008-2016) pentru a atrage investitori.

În 2013, într-un interviu pentru BBC, el a descris Forumul de la Davos ca o "constelaţie de ego-uri care implică uriaşe orgii de adulare reciprocă", dar "este foarte important pentru că întâlneşti acolo oameni pe care îi poţi îndemna să investească".

Prinsă în procesul complicat al Brexit-ului, predecesoarea sa din Downing Street, Theresa May, nu a asistat la forum în acest an, dar şi-a trimis secretarul de stat pentru comerţ.