Angel TÎLVĂR: Am votat dublarea alocațiilor pentru copii pentru că acest lucru este impus de realitățile românești

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 18-12-2019 14:59
Actualizat: 18-12-2019 15:02

Alocațiile copiilor reprezintă, oriunde în lumea civilizată, o prioritate a sistemului social, precum și o măsură esențială în dezvoltarea și implementarea politicilor de sprijin pentru familii.

România se poziționează la coada clasamentului din Uniunea Europeană în privința cuantumului alocației. În țările UE, alocațiile depășesc, de cele mai multe ori, 100 de euro. Conform statisticilor Eurostat, cele mai mari alocații sunt în Olanda: 273 de euro. pe locul al doilea, se află Italia, cu 258 de euro. În Suedia alocațiile variază între 120 euro și 218 euro pentru un copil, în funcție de numărul de minori din familie.

Și la guvernare, și în opoziție, PSD a sprijinit întotdeauna măsurile fiscale pentru creșterea veniturile românilor, care pot produce, alături de alte politici de sprijin pentru familii, o stopare a declinului demografic.

Potrivit Institutului Național de Statistică, sporul natural al populației României a fost negativ în luna septembrie, iar în primele 9 luni ale anului 2019, s-a înregistrat cea mai scăzută natalitate din România ultimilor 6 ani. Dacă în 1990 se nășteau peste 314.000 de copii, în 2000 numărul acestora a scăzut la circa 234.000, iar în 2018 a ajuns la 188.000. Datele pe primele 10 luni din 2019 arată o cifră de circa 158.000.

În aceste condiții, necesitatea dublării alocațiilor pentru copii apare ca un lucru firesc.

Ce s-a făcut bine și stabil după 1989, sunt măsurile de sprijinire a familiei cu copii. “Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului a împiedicat o veritabilă cădere a natalității după anul 2004 și este cea care susține nivelul actual al natalității”, spun specialiștii Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Din cei 188 de mii de copii născuți în anul 2018, sunt 65 de mii de copii cu mame casnice, care nu pot primi concediul și indemnizația de creștere a copilului. Pe aceste familii, alocațiile copiilor le ajută foarte mult.

Ceea ce face PNL în această perioadă este contrar intereselor românilor, deoarece un astfel de mod de a guverna denotă amatorism și lipsă de constanță și perspectivă în strategiile cu care se prezintă în fața românilor.

Copiii României merită o alocație decentă. Este inadmisibil să nu recunoaștem că alocațiile pentru milioanele de copii sunt o prioritate”, afirmau la începutul anului parlamentarii PNL. Atunci de ce nu au votat dublarea alocațiilor? Rămâne să explice cetățenilor.

În februarie anul acesta, atunci când s-a votat dublarea alocațiilor pentru copii, a fost o măsură bună. Astăzi, când același Parlament a votat în comisii același lucru, PNL acuză parlamentarii PSD de populism. Grija pentru copii, în condițiile pe care le-am expus mai sus, este populism? Rămâne ca cetățenii să decidă!

După 1990, alocațiile copiilor au fost majorate doar de guvernele PSD. Românii trebuie să știe că mărirea alocațiilor pentru copii a fost inclusă în Legea bugetului, datorită soluțiilor găsite de PSD. Toți parlamentarii PSD, ALDE, UDMR şi minorităților naționale, au votat mărirea alocațiilor şi soluția legislativă propusă de PSD pentru acea majorare.

PNL, USR şi PMP au votat împotrivă.

PSD consideră că, în prezent, alocațiile copiilor români sunt prea mici și că este datoria guvernului să găsească soluții financiare prin care alocațiile să fie plătite. Guvernul PSD a găsit banii necesari pentru pachetul de măsuri concrete pentru susținerea copiilor şi a familiilor, acesta fiind prioritatea executivului PSD. Aceeași viziune se aplică pentru salariile și pensiile românilor!

Guvernarea unei țări presupune atenție față de fiecare cetățean și adoptarea unor măsuri echitabile, de aceea mi-e greu să nu dezaprob comportamentul politic al PNL și al aliaților lor de conjunctură!